Examen pentru definitivarea în profesie, sesiunea februarie 2022.
Stimaţi consilieri juridici – membrii ai CCJ Mureş,
Vă informăm că în data de 28 februarie 2022, între orele 9-13 , cu o pauză de 10 minute între candidaţii programați, pentru dezinfectare si aerisire, în conformitate cu prevederile Legii 514/2003 şi ale Statutului profesiei de consilier juridic, va avea loc susţinerea examenului pentru definitivarea în profesie, sesiunea februarie 2022 . Având în vedere situatia actuală, la nivel naţional referitoare la răspândirea infecţiei cu COVID 19 şi luând în considerare:
– Legea 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
– Hotărârea 34/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
Vă comunicăm faptul ca examenul se va organiza pentru cei care doresc să se înscrie la examen/interviu pentru intrarea în profesia de avocat şi trebuie să facă dovada promovării acestui examen, condiţie impusă de Uniunea Națională a Barourilor din România potrivit art 3 din hotărârea Consiliului U.N.B.R din data de 29 iunie 2013.
De asemenea examenul este organizat şi pentru consilierii juridici care nu l-au susţinut la încheierea celor doi ani ai perioadei de stagiu, așa cum prevede Legea 514/2003.
În acest context dorim să venim în sprijinul dvs., sens în care am procedat la organizarea examenului mai sus menţionat cu respectarea unor măsuri stricte pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu COVID -19 menţionate punctual în Hotărărea nr.1/2022 privind organizarea examenului pentru definitivarea în profesia de consilier juridic.
Înscrierile se pot face până la data de 25.02.2022, ora 12.00, iar bibliografia si cererea de înscriere sunt ataşate la prezentul e-mail.
Decan,
Palage Ştefan
Secretar coordonator de stagiu,
Lung Marius – Cristian